Cum se vedea România de acum un secol pentru Occident: „Bărbații se ruinează adesea la cărți”

Prin participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. A fost momentul când Europa și-a întors fața către România, cu ochi plini de curiozitate și nedumerire. Cine sunt acești oameni care și-au schimbat cursul istoriei, scăpând de sub jugul secular al otomanilor?, se întrebau europenii epocii.

La această întrebarea avea să răspundă, în 1878, James William Ozanne, diplomatul de origine britanică ce a scris „Trei ani în România. 1870-1873”.

Volumul, publicat la Humanitas, în colecția Vintage, în anul 2015, a fost la vremea scrierii sale o adevărată poartă deschisă Europei, prin care putea cunoaște poporul proaspăt intrat pe harta lumii, de sub aripa asupritoare a otomanilor.

Volumul a fost publicat la lansare, în Londra, sub titlul „Three years în România”, la editura Chapman & Hall din Londra, imediat după ce principatele române și-au obținut independența în față Imperiului Otoman, și conține o serie de descrieri, observate de diplomatul britanic în anii în care a lucrat în România. Iată cum vedea acesta poporul român al secolului al 19-lea, în traducerea oferită de Iulia Vladimirov, citată de Dela0.

„Căsătoria nu reprezintă o legătură durabilă în această țară”

Unul dintre subiectele tratate de scriitor vizează obiceiurile din România, legate de căsătorie. Potrivit acestuia, „Căsătoria nu reprezintă o legătură durabilă în această țara”, iar „ractica detestabilă a Bisericii Grecești, care permite trei divorțuri este, în mare măsură, cauza acestei stări de lucruri”.

„Când un bărbat și o femeie își încep traiul împreună știind că se pot despărți până la sfârșitul anului fără să aibă un motiv anume, iar mofturile unuia dintre ei sunt de ajuns, nu e de mirare că nu acordă mare importanță relației conjugale. O simplă cerere, chiar neînsoțită de vreo pricină sau dovadă, morală sau imorală, este suficientă, de cele mai multe ori, pentru a obține divorțul”, se mai arată în volum.

„Jocul de cărți se bucură de mare trecere la București; sunt case unde se organizează recepții în fiecare seară și sume mari de bani se pierd sau se câștigă la joc”

În volumul său, autorul atinge și subiecte legate de obiceiurile sociale ale oamenilor, definind „gentilomul român”:

„Gentilomul român este omul ce mai vesel. Pentru el viața este un șir nesfârșit de vizite, flirturi și distracții. Jocul de cărți se bucură de mare trecere la București; sunt case unde se organizează recepții în fiecare seară și sume mari de bani se pierd sau se câștigă la joc. (…)

Bărbații se ruinează adesea la cărți, iar multe dintre ipotecile puse asupra moșiilor se datorează patimii pentru joc a proprietarilor”.

„Doamnele își petrec timpul lenevind pe sofa, înfrumusețându-se sau plimbându-se la Șosea”

Dacă a oferit definiția „gentilomului”, autorul nu ezită să caracterizeze și „cucoana româncă”: Doamnele își petrec timpul lenevind pe sofa, înfrumusețându-se sau plimbându-se la Șosea. În general, sunt foarte drăguțe și au un fel de a fi pe care rar îl mai întâlnești altundeva. Elegante, inteligente, bune cunoscătoare ale limbilor străine, sunt o companie încântătoare, iar dacă bărbații le-ar acordă mai multă atenție ar reprezenta adevărate trofee”.

„Nu cu mult timp în urmă erau doar femei de harem, și încă ale unui harem fără eunuci. Stând turcește pe divan cât era ziua de lungă, mâncând dulciuri și schimbându-și mereu veșmintele, au fost preocupate doar de cosmeticale și de acele raffinemente ce definesc cochetăria exagerată”, mai notează autorul.

„Deprinderile noastre se apropie de moravurile sau mai degrabă de viciile popoarelor sub a căror suzeranitate ori tutelă am fost”

Și moravurile românilor sunt detaliate în volum. Autorul menționează următoarele: „Umblă vorba, îi spunea un boier domnului Saint-Marc Girardin (n.r. – om politic francez, călător în Principate în anii ’30 ai secolului XIX), că unii înțelepți vor să introducă divorțul în legile voastre; ar trebui să trăiască printre noi un timp și să observe ciudatele efecte ale acestui obicei. (…) Senzația promiscuității și libertatea pe care aceste obiceiuri le oferă sunt o permanentă amenințare pentru societate.”

Și mai departe, “deprinderile noastre se apropie de moravurile sau mai degrabă de viciile popoarelor sub a căror suzeranitate ori tutelă am fost. De la ruși am luat desfrâul, de la greci necinstea, de la prinții fanarioți amestecul de josnicie și îngâmfare, de la turci moliciunea și aplecarea spre trândăvie. Polonezii ne-au învățat divorțul (…). Iată care ne e starea morală!”

Despre boierul român: „Când se mișca prin casă, avea câte un servitor, de o parte și de cealaltă”

„Odinioară, nobilii erau eroi, astăzi, rangul este asociat cu slăbiciunea, desfrâul și indolența. Până de curând, boierul nu putea face nimic de unul singur.

Era urcat în trăsură ca un manechin de paie; când se mișca prin casă, avea câte un servitor, de o parte și de cealaltă, ca să-i susțină pașii nesiguri; altcineva îi umplea paharul, iar friptura îi era tăiată în bucățele numai potrivite ca să poată fi mâncate. Nimeni n-ar fi putut duce un trăi mai vătămător”, notează autorul, în volumul său.